Voiculescu, în urmă cu trei ani: România se va reabilita doar după ce se vor finaliza cel puțin 1.000 de procese penale pentru corupție la nivel înalt
Dan Voiculescu, aflat închis la Penitenciarul Rahova după ce a primit o condamnare la zece ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, semna în urmă cu trei ani de zile o analiză în care spunea că justiția se va pune pe picioare doar după ce vor fi finalizare ”cel puțin 1.000 de procese penale pentru corupție la nivel înalt”.
Mogulul scria în septembrie 2011, pe blogul său, că românii și-au pierdut încrederea în Parlament, Guvern, Președinție și justiție.
”Românii nu mai cred în Parlament, Guvern, Președinție sau Justiție. Criza de încredere în instituțiile statului, acutizată de corupția și impostura regimului Băsescu, este cel mai mare obstacol în calea progresului României. Sunt mii de cazuri precum cel al primarului PDL de la Cluj, reținut pentru mită de 100.000 de euro, dar majoritatea scapă nepedepsite. USL va câștiga alegerile din 2012, dar nu va fi suficient. Pentru ca instituțiile statului român să-și recâștige credibilitatea, după campania electorală și alegeri, va fi necesar ca justiția, eliberată de orice control politic, să poată declanșa o amplă >”, nota Voiculescu.
Acesta continua că toți ce care se ascund sub protecția ”imunității sau a propriului partid, trebuie să răspundă în justiție” pentru faptele comise.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare cu executare, pe 8 august, în dosarul ICA, pentru spălare de bani. (Detalii AICI)