Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, explică de ce rudele pacienților de la Matei Balș au fost contactate târziu: Nu au fost accesibile datele aparţinătorilor

Publicat: 29 01. 2021, 22:27
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății susține că autoritățile s-ar fi confruntat cu o situație „hilară” în dimineața zilei de vineri, când s-a produs tragedia de la Matei Balș. Datele de contact ale aparținătorilor se regăseau doar pe hârtie, iar hârtiile ar fi fost blocate într-o clădire sigilată de polițiști, scrie Agerpres.

De ce nu au fost contactate imediat rudele pacienților de la Matei Balș

Vlad Voiculescu susține că medicii și autoritățile s-au confruntat cu o situație „hilară” în momentul în care ar fi fost nevoie să le anunțe pe rudele. Datele aparținătorilor sunt notate într-un formular, pe hârtie. Mai mult decât atât, Voiculescu susține că înainte de 2016 nici măcar această procedură nu exista.

„Ne-am confruntat cu o problemă aproape hilară, şi anume datele aparţinătorilor. Atunci când un pacient este internat, i se solicită datele a unu sau doi aparţinători. Aceste date sunt notate într-un formular şi acest formular este păstrat doar pe hârtie, iar hârtiile erau în clădirea care a fost sigilată de poliţie. Acesta este motivul pentru care mai degrabă am făcut un număr de telefon şi am aşteptat ca familiile să vină către noi. E hilar, şi înainte de 2016 nu exista nici măcar această procedură cu acest formular cu datele de acces la aparţinători”, a declarat ministrul Sănătății, la Digi 24, potrivit sursei citate.

Voiculescu susține însă că această situație se va schimba, iar că întârzierea de cu care s-au confruntat aparținătorii în dimineața zilei de 29 ianuarie, au agravat durerea familiilor.

„”Oricâţi bani am investi în acele clădiri, nu vor fi ceea ce trebuie. Evident, trebuie construite spitale noi. Ca să faci asta, e nevoie de o mică reformă la nivelul instituţiilor centrale şi v-aş spune că în Ministerul Sănătăţii nu există un singur arhitect cu experienţă în construcţia de spitale. Nu există o minimă echipă care să evalueze nevoia de investiţii în infrastructura sanitară, această echipă este construită acum”, a mai adăugat Vlad Voiculescu, potrivti sursei citate.