Vlad Voiculescu, noi măsuri pentru redeschiderea școlilor: Vaccinarea personalului din învățământ / Dacă un copil dintr-o clasă va fi depistat pozitiv, atunci toți copiii din clasă vor fi testați (VIDEO)
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a explicat, după Sedința de Guvern de vineri, 15 ianuarie ce măsuri vor fi luate pentru redeschiderea școlilor și revenirea elevilor fizic în sălile de clasă. Testarea tuturor persoanelor simptomatice, indiferent de vârstă, dar și vaccinarea cadrelor didactice și a personalului din învățământ sunt pe lista măsurilor adoptate pentru reîntoarcerea elevilor în sălile de clase.
„Vor fi deschise școlile în anumite condiții de siguranță și în anumite condiții epidemiologice, mai exact dacă trendul rămâne același pe care îl vedem astăzi, dacă lucruri chiar se îmbunătățesc.
Nu o vom face fără măsurile de precauți, iar printre măsurile de precauți vor fi următoarele: vaccinarea personalului din învățământ, a învățătorilor, a profesorilor, tot personalul din învățământ este în etapa a II-a de vaccinare, care a început astăzi.
A doua măsură pe care o luăm este testarea. Testarea tuturor persoanelor simptomatice și a tuturor persoanelor care sunt definite drept contacți ai persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19. Dacă cineva apare într-o ancheta epidemilologică și intră în cotnact cu altcineva din școală va fi imediat testat. Va fi testat cu teste antigen fie că este copil, fie că este adult. Dacă oricine are simptome va fi testat, dacă un copil dintr-o clasă va fi testat pozitiv, atunci toți copiii din clasă vor fi testați.
Se lucrează în MS la un ghid de bune practici pentru școli, care să ne asigure că cele mai bune sunt luate pentru începrea școlii din 8 februarie. Toate celelate măsuri, luate inițial pentru începerea școlilor vor fi și mai strict aplicate, supravegheate și controlate de autoritățile locale. Vorbesc despre igiena mâinilor, purtarea obligatorie a măștii”, a declarat Vlad Voiculescu, la finalul Ședinței de Guvern.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.