Vlad și Mircea Cosma află SENTINȚA pe 5 martie: Judecătorii au acceptat înregistrările fostului parlamentar
Fostul deputat Vlad Cosma şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, își vor afla sentințele în data de 5 martie.
De asemenea, judecătorii au acceptat înregistrările pe care le-a adus Vlad Cosma, în care apar atât fostul parlamentar cât şi procurorul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, dar şi celebrul Mircea Negulescu, zis și procurorul “portocală”.
În prima instanţă cei doi au fost condamnaţi la cinci ani, respectiv opt ani de închisoare, fiind acuzaţi că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova un milion de euro.