Vlad Petreanu prezintă “X-Press”, cea mai nouă emisiune B1: Urmăreşte prima ediţie luni, de la ora 16:00

Vlad Petreanu prezintă “X-Press”, cea mai nouă emisiune B1: Urmăreşte prima ediţie luni, de la ora 16:00

Vlad Petreanu, cea mai nouă vedetă a postului B1 TV, va realiza şi prezenta emisiunea “X-Press”, începând de luni, 11 aprilie. Talk show-ul se va difuza de luni până vineri, în intervalul 16.00 – 17.00 şi va fi locul unde se vor dezbate şi analiza temele importante ale societăţii.

La “X-Press”, îşi vor găsi rezolvare problemele legate de Codul Muncii, cele privitoare la alimentaţie ori sănătate publică. Nici chestiunile din politică un vor fi ocolite.

„Va fi şi puţină politică, în măsura în care este la zi şi influenţează realmente publicul. Nu e o emisiune cu partipriuri, la care invitaţii vin pentru că sunt trimişi de nişte partide”, a subliniat Vlad Petreanu.

Obiectivul emisiunii este să extragă din confruntarea unor oameni, prezenţi în platou (unul până la trei invitaţi), informaţii care să permită publicului să înţeleagă mai bine în ce ţară trăieşte. Temele controversate ale zilei sau ale săptămânii vor fi întoarse pe toate feţele, iar discuţia va fi precedată, în cele mai multe cazuri, de un material filmat.

„Este o oră de televiziune, în care avem materiale video felurite şi vor fi invitaţi oameni implicaţi în problemele pe care le discutăm”, a mai precizat Petreanu.

Promo: X-Press, cu Vlad Petreanu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:56 - Diana Stoica (USR): „Nu există un context în care CEDO să întoarcă o decizie a CCR de anulare a alegerilor, care a produs efecte / E o scuză pentru a continua să amâne alegerile”
21:55 - Cum păstrezi proaspăt cât mai mult timp un avocado? Iată câteva trucuri simple
21:46 - Românii, nevoiți să caute metode de a-și suplimenta venitul din cauza noilor măsuri fiscale. Ce soluție au găsit
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”