Vlad Pascu riscă închisoare pe viață. Avocatul Cuculis a cerut reîncadrarea faptei din ucidere din culpă în omor calificat

Publicat: 07 09. 2023, 15:59
Sursa foto: Facebook / Vlad Pascu

Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în accidentul din 2 Mai, riscă închisoarea pe viață, după ce avocatul Cuculis a cerut reîncadrea faptei din ucidere din culpă în omor calificat.

„Ar trebui să fie admisă”

Avocatul Cuculis a cerut Parchetului să schimbe încadrarea faptei din ucidere din culpă în omor calificat și tentativă la omor calificat, iar Vlad Pascu riscă să își petreacă restul zilelor după gratii, informează observatornews.

„În mod normal ar trebui să fie admisă și trimis dosarul către Tribunalul Constanța”, a spus avocatul.

Polițiștii care l-au lăsat pe tânărul drogat în libertatea în noaptea tragediei sunt complici morali la crimă, iar agenții care au fost detașați la mare oferă și perspectiva lor și spun că rolul pe care îl avea ei în acea noapte era de „semafoarea umane” și nu li se dădea voie să oprească șoferii beți sau drogați.

Erorile polițiștilor au dus la decesul tinerilor din 2 Mai

Vlad Pascu a fost oprit în trafic prima oară, după ce cineva a sesizat faptul că acesta conducea haotic și a atenționat poliția, și i s-a transmis un avertisment verbal și lăsat să își continue drumul care s-a sfârșit cu uciderea celor doi tineri și rănirea altor trei în 2 Mai.
Erorile polițiștilor au permis producerea tragediei. Dacă l-ar fi controlat încă de prima oară, ar fi observat că nu are RCA valabil , drept urmare ar fi trebuit să îi ia plăcuțele de înmatriculare, permis și talonul, iar dacă i s-ar fi efectuat un drugtest, ar fi văzut substanțele pe care le consumase.