Viviane Reding s-a întâlnit cu Mona Pivniceru la Ministerul Justiției

Viviane Reding s-a întâlnit cu Mona Pivniceru la Ministerul Justiției

Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, s-a întâlnit, miercuri după-amiază, cu minsitrul român al Justiției, Mona Pivniceru.

La ieșirea de la Ministerul Justiției, Reding a precizat că săptămâna viitoare, Pivniceru va fi prezentă la Bruxelles pentru a contribui la crearea unei ”Europe a justiției”.

Discuția dintre cei doi oficiali vine în contextul în care Comisia Europeană i-a trimis ministrului român o a treia scrisoare.

Potrivit România Liberă, ministrului Justiţiei  i se solicită informaţii legate de cazuri de înaltă corupţie aflate pe rolul instanţelor – printre care şi cele în care sunt implicaţi Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu sau George Becali – precum şi despre anchetele privind referendumul şi parlamentarii găsiţi incompatibili de ANI şi care trebuie revocaţi din Parlament.

Secretarul general al Comisiei Europene,Catherine Day îi cere Monei Pivniceru o serie de informaţii, în pregătirea misiunii de monitorizare MCV care va sosi în România pe 7 noiembrie şi care va pregăti următorul raport pe Justiţie.

Comisia Europeană vrea ca Ministerul Justiţiei să pregătească, până pe 26 octombrie, un raport privind progresele făcute de la ultimul raport pe Justiţie, din iulie, şi răspunsuri la un chestionar cu nu mai puţin de 21 de întrebări. Acestea sunt legate de principalele puncte de Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Reding, întâlnire cu Pivniceru

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`