Compania Națională de Căi Ferate anunță că în prezent pe rețeaua feroviară care tranzitează județele Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Olt și Dolj sunt în derulare 44 de contracte de lucrări de reparații de tip QUICK WINS și de REÎNNOIRE a suprastructurii feroviare, pe o lungime totală de 348,32 km de cale ferată, pentru creșterea vitezei maxime de circulație la 120 km/h, pe cele două tronsoane care asigură legătura între București și Craiova, prin Videle, respectiv Pitești.
Contractele, semnate de Sucursalele Regionale CF București și Craiova în perioada decembrie 2022 – decembrie 2023, au o valoare totală de 1,2 miliarde lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile PNRR. Durata de implementare a contractelor pentru lucrările de tip QUICK WINS este de 24 de luni, iar pentru lucrările de REÎNNOIRE este de 18 luni (1 lot), respectiv de 36 de luni (2 loturi), de la emiterea ordinului de începere.
Astfel, începând cu luna decembrie 2024 și până în februarie 2025, constructorii trebuie să finalizeze toate lucrările de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricțiilor pe o lungime totală de 130,605 km de cale ferată și lucrările de REÎNNOIRE pe primii 21,02 de km, iar în decembrie 2026 să finalizeze cele 2 contracte de REÎNNOIRE a căii ferate pentru viteza maximă de 120 km/h, pe o lungime totală de 196,7 km CF.
Lucrările de tip QUICK WINS (41 de contracte) se execută pe o lungime de 130,605 km CF între BUCUREȘTI – Videle – CRAIOVA și Pielești – PITEȘTI, iar lucrările de REÎNNOIRE (3 contracte) vizează 217,72 de km CF de pe tronsonul CHITILA – Golești – PITEȘTI.
Viteza maximă de circulație pe cele două secțiunii de cale ferată va crește la 120 km/h, iar durata călătoriei, după finalizarea lucrărilor, va fi de 2 h și 19 min, de la 3h și 31 minute (IR 78/IR 72), pentru un tren de rang direct, pe varianta București – VIDELE – Craiova, iar pe ruta București – PITEȘTI – Craiova durata călătoriei se va reduce la 3 ore și 03 minute, de la 4h și 56 minute pentru un tren R-E direct (R-E 9257).
Lucrările de tip QUICK WINS sunt lucrări de reparații punctuale pentru refacerea integrală a suprastructurii căii – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă -, care se execută între anumite poziții kilometrice de pe un interval de cale ferată, iar lucrările de REÎNNOIRE sunt lucrările de REPARAȚII prin ÎNLOCUIREA LA RÂND a tuturor elementelor suprastructurii căii pe UN ÎNTREG INTERVAL CF, pe linii directe și din stații, ambele categorii de lucrări fiind executate cu materiale noi de cale ferată achiziționate de constructori.
Lucrările de tip QUICK WINS se execută pe o lungime de 130,605 km CF, atât pe linia 100 București – Videle – Craiova, pe intervalul București Nord – Chiajna – Grădinari – Vadu Lat – Zăvestreni – Olteni – Roșiori Nord – Rădoiești – Atârnați – Roșiori – Măldăieni – Mihăești – Radomirești – Fărcașele – Drăgănești Olt, dar și pe linia 101 Pitești – Craiova, pe intervalul Pitești – Bradu de Sus – Pârvu – Costești – Fâlfani – Stolnici – Hârsești – Corbu și între Balș – Spinești – Robănești – Pielești.
În ceea ce privește lucrările de REÎNNOIRE a căii ferate, acestea se execută doar pe linia 101 București – Pitești, pe o lungime totală de 217,72 km, pe intervalele Chitila – Ciocănești (firul II) și Ciocănești – Titu (firul I si II), de la km 10+600 la km 49+780 (linii curente și directe din stațiile Săbăreni, Ciocănești și Ghergani), Titu – Călinești – Golesti (firul I și II), de la km 49+980 la km 95+000 (linii curente și directe din stațiile Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni și Călinești), respectiv între Călinești – Golești – Pitești, de la km 95+000 la km 107+575, inclusiv liniile 1a, 1b, 5 și 6 din stația CF Golești.