Virgil Musta, despre situația critică din spitale: „Sunt copleșit de gândul că poate va trebui să aleg între viață și moarte”
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a tras un semnal de alarmă, precizând că situația din spitalele din România este foarte gravă, iar personalul medical este pus într-o situație extrem de dificilă.
„Asist la drame în familie, nu mai avem unde săinternăm”, spunea medicul într-un interviu.
Vineri seara, Virgil Musta a povestit un caz dramatic la care a asistat, când o femeie infectată cu COVID-19 avea nevoie de terapie intensivă, însă nu mai erau locuri în spital. Aceasta a trebuit să aștepte decesul unei alte persoane pentru a fi tratată la secția ATI.
Virgil Musta, despre situația critică din spitalele din România
„Trecem prin momente dificile atât noi, medicii, cât și întreaga comunitate, pentru că noi ne facem datoria, suntem în prima linie în această bătălie și am avut speranțe când în urmă cu 3 luni pandemia era foarte bine ținută sub control și mai aveam în spital doar 2 pacienți, pregătindu-ne de o viață normală și în foarte scurt timp, din păcate, lucrurile au început să meargă din rău în mai rău și acum suntem într-o situație foarte dificilă în care suntem puși să alegem între pacienți: pe care dintre ei putem să îi internăm la noi, pe care îi trimitem în spitalele suport și, eventual, în momentul în care se înrăutățește starea lor, îi vom relua pentru a-i trata noi, noi având competența cea mai mare în patologia COVID”, a declarat medicul la Digi 24.
„Încă nu am ajuns să alegem, dar să știți că nu suntem departe și numai gândul acesta pe mine, cel puțin, mă terifiază. Sunt copleșit de gândul că poate va trebui la un moment dat, să aleg între viață și moarte. Până în momentul de față am avut încă posibilitatea să trimit pacienții care sunt grav în spitale suport. Dar secția noastră de ATI este plină.
La Spitalul Victor Babeș, secțiile de Infecțioase și de Pneumologie sunt pline și spitalele suport mai au câteva locuri. Există un sistem în clinicile de terapie intensivă care își cunosc locurile și se orientează pacienții în funcție de locurile acestora, dar din păcate sunt limitate.
De exemplu, am asistat la o situație teribilă în urmă cu două nopți, când a venit o pacientă cu saturație de 60 care trebuia internată în terapie intensivă și nu am avut loc. S-a internat pe secție, cu oxigen, o oră, până când, din întâmplare, o pacientă a decedat în terapie intensivă și imediat a fost ea mutată”, a mai precizat Virgil Musta, semnalând situația dificilă cu care se confruntă personalul medical.
Spitalele din România, la 7 luni de la debutul pandemiei de coronavirus
În România, spitalele au un număr total de 1.048 de paturi de Terapie Intensivă alocate tratării pacienților bolnavi de COVID-19, dintre care 981 pentru adulți și 67 pentru copii, după cum arată un document al Ministerului Sănătății.
Distribuția paturilor de terapie intensivă ar putea pune însă o serie de probleme, pentru că există județe cu 5-6 paturi și județe unde se regăsesc zeci de paturi. Mai mult decât atât, în unele spitalii, locurile la Terapie Intensivă sunt aproape epuizate.
„În Spitalul Victor Babeș din Timișoara toate paturile sunt ocupate, cu excepția patului de copil, care din fericire este liber”, a precizat medicul Virgil Musta, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV.
„Foarte probabil, cred că la nivelul fiecărei secții ATI trebuie să fie alocate unul sau două paturi și pentru copil, chiar dacă ele sunt rare în infecția COVID-19, totuși am văzut că există. Va fi o situație foarte dificilă, ați văzut în Italia ce s-a întâmplat. Noi încercăm să creștem capacitate spitalului prin secții externe, spre exemplu săptămâna viitoare secția de recuperare cardio – vasculară cu 45 de paturi să intre ca secția externă a spitalului nostru și să putem interna pacienții cu SARS-CoV-2. Cred că dacă nu se vor respecta măsurile vom avea o situație foarte dificilă, pentru că pacienții vor rămâne la domiciuliu”, a mai precizat medicul.