Virgil Bălăceanu, despre cazul românului acuzat de trădare: Să sperăm că nu e vorba de o rețea. Rusia e interesată de toate informațiile care vizează sprijinul pentru Ucraina, mai ales în cazul României (VIDEO)
Gl. (r) Virgil Bălăceanu a comentat cazul românului acuzat de trădare, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a explicat că „Federația Rusă este interesată, în primul rând, de toate informațiile care vizează sprijinul pentru Ucraina, mai ales în cazul României”.
Virgil Bălăceanu, pe B1 TV, despre cazul românului acuzat de trădare
Generalul a spus că „lucrurile par grave”.
„Sigur că ele vor fi susținute în instanță. Capul de acuzare, cel puțin deocamdată, este de înaltă trădare. Ne surprinde plăcut deconspirarea unui agent. Să sperăm că nu e vorba de o rețea – și oricum, dacă este o rețea, n-o să aflăm prea multe date, că informațiile nu sunt publice. DIICOT, SRI, Direcția Generală de Informații a Apărării și-au făcut datoria”, a declarat Virgil Bălăceanu.
Virgil Bălăceanu: Rusia e interesată de toate informațiile care vizează sprijinul pentru Ucraina
„România este stat-pivot în Flancul de Sud-Est. Polonia este stat-pilot în Flancul de Nord-Est. Ambele state sunt în apropierea unei zone în care se desfășoară un conflict, conflict care a luat o amploare mult mai mare în ultima perioadă. Ca atare, Federația Rusă este interesată, în primul rând, de toate informațiile care vizează sprijinul pentru Ucraina, mai ales în cazul României, pentru că România a procedat a foarte bine nefăcând publice date cu privire la sprijinul României, dar și la tranzitarea ajutoarelor către Ucraina, tranzitarea teritoriului României”, a continuat Virgil Bălăceanu.
„Pentru că noi, în definitiv, dacă facem totul public, punem la dispoziția Federației Ruse date pe care altcumva nu le pot obține decât, iată, prin aceste acțiuni de spionaj. Nu știm dacă este, spuneam mai devreme, un caz particular sau vorbim de o rețea”, a explicat generalul.