Premierul Viorica Dăncilă îi solicită ministrului Justiției Tudorel Toader, printr-o scrisoare, să îi comunice, dacă în perioada 2012 – 2018, instituția pe care o conduce în prezent a primit solicitări de informații cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea următorilor paşi procedurali în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt, informează Agerpres.
„În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la documentul oficial transmis de către Comisia Europeană Ministerului Justiţiei, în anul 2012, în cuprinsul căruia se solicitau informaţii cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea următorilor paşi procedurali în cazurile de presupusă corupţie la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau pe domnii Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. În urma dezbaterilor din mass-media, şi având în vedere interesul public cu privire la clarificarea unor aspecte extrem de importante, precum şi necesitatea funcţionării României ca stat democratic, suveran şi independent în care funcţionează separaţia puterilor în stat, vă solicit, domnule ministru, cu celeritate, să îmi comunicaţi dacă în perioada 2012 – 2018 au mai fost transmise astfel de solicitări Ministerului Justiţiei, direct ori în alt context”, i-a cerut Viorica Dăncilă lui Tudorel Toader.