Viorica Dăncilă, ședință urgentă cu o parte dintre miniștri: Cine sunt cei chemați să dea explicații premierului
Mai mulți miniștri ai cabinetului Dăncilă au participat miercuri la ședința interministerială a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Este vorba, printre alții, despre ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu, ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, informează Știripesurse.ro.
În acest context, ministrul Sănătății Sorina Pintea a vorbit cu premierul Viorica Dăncilă despre stadiul negocierilor cu reprezentanții sindicateloer, arată sursa citată.
Anterior, Pintea anunțase că îi va prezenta lui Dăncilă propunerile referitoare la problema salarizării, la care s-a ajuns în urma discuțiilor cu sindicaliștii.
„Este vorba despre nişte propuneri pe care sindicatele le-au făcut pentru a rezolva problemele salarizării din acest an, propuneri pe care o să le prezint doamnei prim-ministru în cursul zilei de astăzi. Propunerile sunt aproximativ aceleaşi care au fost făcute după mitingul din Piaţa Victoriei, (…) propuneri pe care le analizăm, o să le propun doamnei prim-ministru. (…) Sunt şi aceste propuneri, sunt făcute, sunt transmise doamnei prim-ministru. În mare parte, pot să vă spun că sunt aproximativ aceleaşi cu cele făcute de sindicate, dar va trebui să le analizăm, să mai facem nişte simulări astfel încât scopul modificărilor pe care le vom face ulterior să fie atins, adică nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja, să nu existe aceste probleme care există în acest moment”, a declarat Pintea.
La rândul lor, reprezentanții Federației Sanitas au transmis, pruntr-un comunicat de presă, că discuțiile cu ministrul Sănătății s-au axat, în primul rând, pe tema solicitării de eliminare a plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament.