Viorica Dăncilă cere lămuriri de la Bruxelles: Diferențe semnificative de ton între varianta în limba română și cea în limba engleză a scrisorii adresate lui Jean-Claude Juncker (VIDEO)
Viorica Dăncilă cere lămuriri Comisiei Europene. Prim-ministrul i-a transmis preşedintelui Jean-Claude Juncker o scrisoare prin care îi solicită informaţii despre posibilele „ingerinţe” ale instituţiei de la Bruxelles „în funcţionarea Justiţiei şi statului de drept din România”. Diferențele de ton dintre varianta în limba română și cea în limba engleză a scrisorii transmise de Viorica Dancilă lui Juncker sunt însă notabile.
Scrisoarea transmisa de premierul Viorica Dancila lui Jean-Claude Juncker legată de posibila ingerință a executivului european în dosarele de mare corupție de la noi are un ton mai contondent în varianta în limba română față de cea în engleză. Observatia apartine ziaristului Liviu Avram și jurnaliștilor hotnews.ro.
”Din considerentele menţionate mai sus şi având în vedere progresele făcute de România în domeniul justiţiei, subliniez, din nou, domnule preşedinte, că se impune ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru a îndepărta orice urmă de îndoială şi pentru a nu afecta credibilitatea relației noastre de parteneriat”, se arată în finalul scrisorii în limba română transmisă de guvern către presă.
În schimb, varianta în limba engleză a aceluiași paragraf conține diferențe și un ton mult mai reținut din care lipseste verbul „se impune”. Adica Executivul de la București nu transmite Executivului european faptul că se impune ridicarea MCV așa cum apare în varainta în română a epistolei oficiale.
”Din considerentele de mai sus și având în vedere progresele constante făcute de România în domeniul Justiției, subliniez din nou, domnule președinte, că țara noastră îndeplinește toate condițiile pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, o măsura care, odată adoptată, va deschide noi orizonturi și perspective pentru parteneriatul nostru”, se arată în varianta în limba engleză a scrisorii.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că-i trimite aceasta scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, după ce Ministerul Justiţiei i-a confirmat că au existat mai multe cereri din partea Comisiei Europene legate de situaţia unor dosare. Premierul se referă la scrisoarea Comisiei Europene din octombrie 2012, în care se cereau informaţii despre dosare din instanţe.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.