Premierul Viorica Dăncilă a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Şcoala Gimnazială din Sântămărie Orlea, judeţul Hunedoara.
Cu această ocazie, șefa Guvernului a declarat că îşi doreşte ca un număr cât mai mare de elevi din mediul rural să ajungă la facultate şi să facă performanţă.
„Educaţia înseamnă pentru aceşti copii o viaţă mai bună, un trai mai bun, oportunitatea de a-şi clădi un rost în viaţă. Educaţia reprezintă, concret, ieşirea din sărăcie, combaterea violenţei domestice, o stare de sănătate mai bună, ambiţii personale mai mari, care atrag după sine alte şi alte generaţii”, a afirmat Dăncilă, în discursul ţinut, potrivit news.ro.
Premierul a arătat că educaţia înseamnă şi o dezvoltare mai bună a comunităţilor locale.
„Unii aţi venit cu emoţia primei zile de şcoală, alţii aveţi deja privirile îndreptate către liceu. Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre voi să ajungă la liceul pe care vi-l doriţi, la facultatea pe care vi-o doriţi. Îmi doresc ca voi să faceţi parte din acei elevi care ajung la facultate şi fac performanţă. Am încredere în potenţialul vostru, al tuturor, iar viitorul este al vostru. Pentru mine, personal, ca prim-ministru, este important să fac tot ce este posibil pentru a realiza aceste lucruri. Pentru mine, ca prim ministru, este important să las în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate şi sunt mândră de această moştenire”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă, la deschiderea noului an școlar: ‘Pentru mine, ca prim-ministru, este important să las în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate’
Prim-ministrul li s-a adresat elevilor din diferite clase ale ciclului gimnazial.