Viorica Dăncilă petrece la Palat: Șase dineuri, organizate în următoarea perioadă în Sala Tronului, locul în care a fost depus sicriul cu trupul Regelui Mihai (VIDEO)

Viorica Dăncilă petrece la Palat: Șase dineuri, organizate în următoarea perioadă în Sala Tronului, locul în care a fost depus sicriul cu trupul Regelui Mihai (VIDEO)

Viorica Dăncilă continuă să folosească Sala Tronului din Palatul Regal, locul unde românii şi-au luat rămas bun de la Regele Mihai, într-un pelerinaj cernit, ca locaţie pentru mese festive. Începând de duminică, nu mai puţin de șase dineuri vor avea loc în această incintă, informează B1 TV. Viorica Dăncilă s-a obişnuit să dea petreceri în Sala Tronului, alte două astfel de chermeze având loc aici, una în noimebrie şi una cu ocazie preluării oficiale a preşedinţiei Consiliului UE.

Prima astfel de petrecere din acest lanţ ce se va desfăşura aici este legată de Reuniunea președinților Conferinței Organizațiilor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene, care are loc la București, pe parcursul a două zile.

Iar dineul va fi oferit în incinta Palatului Regal, chiar în locul unde, cu un an în urmă, românii şi-au luat rămas bun de la ultimul rege al României.

Potrivit programului, amfitrionii cinei de gală din Sala Tronului, care va dura trei ore, vor fi senatoarea PSD Gabriela Crețu, președintă a Comisiei pentru afaceri europene, și omologul său de la Camera Deputaților, colegul său de la PSD, Angel Tîlvăr.

Iniţiativa PSD este însă contestată de Opoziţie dar şi de istorici şi apropiaţi ai Familiei Regale.

Senatorul PNL Iulia Scântei a anunţat că va boicota dineul, în semn de protest față de pervertirea acestui simbol național. Ea a şi trimis în acest sens şi o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care îi cere ca aceste evenimente să fie găzduite în alte spaţii.

De asemena, pianistul Dan Grigore, un apropiat al familiei regale, protestează, la rândul său şi îi acuză pe reprezentanţii puterii că vor să acapareze toate simbolurile statului.

Şi istoricul Alexandru Muraru atrage atenţia că Sala Tronului nu este un „fost” loc al încoronării, iar fiecare profanare a acelui spațiu aduce apreciabile degradări ale imaginii instituțiilor care produc acest lucru, și implicit, României.

Nu este prima petrecere pe care guvernanții o pregătesc în acest loc în doar trei luni. În luna noiembrie a anului trecut, aici a avut loc un ospăţ prin care premierul Viorica Dăncilă a ţinut morţiş să-şi impresioneze invitatul de atunci, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Iar cu prilejul preluării oficiale a preşedinţiei Consiliului UE, oficialii au petrecut tot aici.

Pe de altă parte, reprezentanţii Casei Regale nu au mai avut acces la Sala Tronului în ultimele luni.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”