Violeta Alexandru: Sectorul cultural este unul cu privire la care eu cred că nu am făcut suficient (VIDEO)
Violeta Alexandru, președinte PNL București, a declarat, luni seară, în emisiunea „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, că sectorul cultural este unul cu privire la care, după părerea ei, nu s-a făcut suficient.
„Sectorul cultural este unul cu privire la care, și mă includ și pe mine aici, eu cred că nu am făcut suficient. Este un sector pe care l-am ajutat puțin la Ministerul Muncii, anul trecut, prin plata celor care lucrau în regim de PFA sau drepturi de autor, dar insuficient și s-a văzut, pentru că situația lor s-a degradat de la o lună la cealaltă. Ce știu cu siguranță este că acest sector vizează un public care s-a vaccinat, în cea mai mare parte. A-i pune obligația de a respecta principiile de organizare în funcție de rata națională, care include mai multe categorii de persoane, este profund injust. Este, în alte țări, o manieră prin care îi stimulezi pe cei care vin la asemenea concerte să se vaccineze, pentru că acestor oameni le face plăcere să vină la concert și pentru ei aceste participări înseamnă foarte mult”, a afirmat aceasta.
Violeta Alexandru consideră că Guvernul trebuie să separate campania de vaccinare și condiționarea participării la evenimente culturale.
„Eu înțeleg rezerva Guvernului, pentru că sunt concentrați și e de apreciat acest lucru, pe încurajarea vaccinării și pe stimularea întregii populații să meargă să se vaccineze. Părerea mea e că lucrurile trebuie separate. Campania trebuie să meargă înainte. Tot ce înseamnă categorii de vârstă înaintată, tot ce înseamnă persoane care au nevoie să aibă o măsură de protecție dată de vaccin, trebuie convinse toate aceste persoane cu argumentele medicale corespunzătoare, cu calm, cu explicarea a implicațiilor vaccinării. Nu trebuie amestecate, în schimb, aceste eforturi cu participanții la concerte. Este cu totul un alt tip de public care, repet, în cea mai mare parte s-a vaccinat ”, a spus ea.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.