Vîntu și-ar fi recunoscut faptele în dosarul Petromservice: Acesta riscă șapte ani de închisoare și pierderea averii
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și-ar fi recunoscut vina în fața procurorilor în dosarul Petromservice, în care este acuzat de complicitate la delapidare și spălare a banilor, scrie Evenimentul Zilei.
Avocata acestuia, Angelica Enache, surprinsă și ea de mărturia clientului său, a cerut imediat aplicarea legii penale mai favorabile, ținându-se cont și de condamnările anterioare ale lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Dacă acesta va fi găsit vinovat de delapidare, riscă închisoare de până la șapte ani și își poate pierde întreaga avere.
Potrivit sursei citate, avocata lui Vîntu, Angelica Enache, a solicitat magistratului fondului achitarea clientului său pentru infracţiunea de complicitate la delapidare: “Având în vedere condamnările anterioare ale clientului său, Angelica Enache a formulat şi o cerere subsidiară solicitând magistratului, în eventualitatea în care nu va dispune o soluţie de achitare, să facă aplicarea legii penale mai favorabile şi să constate că sub aspectul tratamentului sancţionator, legea penală mai favorabilă este legea nouă, care prevede pentru infracţiunea de delapidare pedeapsa închisorii cuprinsa între 2 ani şi 7 ani, care trebuie redusa cu ½, ca urmare a denunţului pe care dl. Sorin Ovidiu Vîntu l-a formulat împotriva lui Rudel Obreja”.
În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.