A murit profesorul Vintilă Mihăilescu

A murit profesorul Vintilă Mihăilescu
Foto: Scena 9

Profesorul de antropologie Vintilă Mihăilescu a murit duminică, după o grea luptă cu leucemia.

„După o luptă lungă și epuizantă cu boala (despre care a și scris, cum altfel, o carte), antropologul și profesorul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață. Este o pierdere uriașă pentru societatea pe care ne-a ajutat de atâte ori s-o cunoaștem și s-o înțelegem mai bine, mai atent, mai nuanțat. Multora dintre noi ne-a fost profesor, iar datorită lui, antropologia a devenit în România ultimelor decenii un teren mult mai viu și o unealtă mult mai întrebuințată. Rămâne, însă, în urmă, o muncă uriașă, pe care ne-a împărtășit-o tuturor cu generozitate, și pentru care îi suntem foarte recunoscători”, transmite Scena 9, pe Facebook.

Vintilă Mihăilescu a fost decorat, în 2006, de Președintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Mihăilescu a absolvit Facultatea de Psihologie a Universității din București și a fost cercetătoral Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română în perioada 1979 – 1991.

A avut mai multe burse de studii și a predat la prestigioase universități din Franța, Elveția, Germania sau Canada.

A predat ani în șirîn București, iar în 2000 a devenit chiar șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice.

În perioada 2005 – 2010 a fost director al Muzeului Țăranului Român.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`