Viktor Orban, noi declaraţii controversate: „Ţinutul Secuiesc a existat când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”
Premierul maghiar Viktor Orban continuă seria declaraţiilor provocatoare la adresa românilor. După ce a declarat la Universitatea de Vară că pentru etnici magiari din România Centenarul „nu este un moment festiv”, oficialul de la Budapesta a pledat pentru un Ţinut Secuiesc tot mai puternic.
Premierul ungar a invocat sloganul UDMR – 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România – cu care s-a declarat de acord – şi a subliniat că „Ţinutul Secuiesc a existat şi când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”, conform Adevărul.
„În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, continuat premierul Ungariei.
În plus, Viktor Orban a continuat seria declaraţiilor în care se poziţionează de partea Rusiei în dauna Uniunii Europene.
„Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a afirmat Orban.