Vijelia a făcut ravagii în Capitală: Peste 80 de copaci puși la pământ, case și mașini avariate și cartiere fără energie electrică
Vremea s-a dezlănţuit în Capitală, dar şi în alte regiuni ale țării. În mai multe judeţe, furtuna a lăsat în beznă aproape 200 de localităţi. În Capitală, zeci de copaci au fost puşi la pâmânt, iar pompierii au fost nevoiţi să intervină la peste o sută de cazuri.
Şi având în vedere toate acestea, la Primăria Generală, a fost convocat pentru ora 20.00 comandamentul de iarnă.
Vântul a făcut prăpăd în Capitală. Peste 80 de copaci au fost puşi la pământ. Unii au căzut pe maşini, alţii pe case.
Proprietarii ghinionişti sunt sfătuiţi să ceară despăgubiri de la primăriile de sector.
„Atribuţia este exclusiv a primarilor de sector şi a primarului Capitalei. Este obligaţia primarilor să se ocupe şi de aceste lucruri, nu doar de plantare de gazon sau de panseluţe”, spune Mihai Atănăsoaei, prefectul Capitalei.
Bannerele atârnate pe clădiri au cedat din legături şi s-au împrăştiat pe trotuare, iar ornamentele rămase de la Sărbători au fost dezmembrate.
Din cauza furtunii, mai multe cabluri electrice s-au rupt, iar câteva zone din Capitală au rămas fără curent electric.
În zona Ilfov sunt afectate 18 localități, printre care Popești Leordeni, Glina, Berceni, Brănești, Afumati, Crețești și Măgurele, după ce au rămas nealimentate total șase linii electrice aeriene și parțial alte șase, precum și 263 de posturi de transformare.
În București, până în prezent au fost înregistrate o mie de sesizări legate de întreruperi în furnizarea de energie electrică în rețeaua de joasă tensiune, alte nouă posturi de transformare fiind afectate în rețeaua de medie tensiune, din zonele Olteniței, Sălaj, Vitan, Mihai Bravu și Șoseaua București – Ploiești.
Furtuna a făcut şi victime: un bărbat a murit pe DN 3 B, în judeţul Călăraşi, la ieşirea din localitatea Borcea după ce un copac rupt de vânt a căzut peste maşina pe care omul o conducea.
În judeţele Ilfov, Giurgiu Călăraşi, Prahova şi Dâmboviţa peste 160 de localităţi au rămas fără curent electric.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf