Victor Ponta: Solicităm o ședință extraordinară a CSAT pe tema situației din Ucraina

Publicat: 13 05. 2014, 12:30

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la finalul unei întâlniri cu șase miniștri din Guvernul său care fac parte totodată din CSAT, că solicită președintelui Traian Băsescu organizarea unei ședințe CSAT pe tema situației din Ucraina.

”Am avut o discuție cu miniștii și am constatat împreună că, pe de o parte, situația din Ucraina s-a înrăutățit în ultima perioadă. În plus față de această situație tensionată, au existat acțiuni de provocare din partea unor oficiali al Federației Ruse și situația cu care autoritățile din România se confruntă”, a explicat primul-ministru.

Acesta a declarat că o poziție instituțională a României nu poate fi reflectată decât în baza unei decizii a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

”Având în vedere că peste o treime din membrii CSAT sunt membri ai Guvernului, mai precis șapte, vom transmite astăzi președintelui României o solicitare oficială de organiza în cât mai scurt timp o ședință extraordinară a CSAT pentru a analiza situația creată și pentru a lua o decizie clară, unitară și instituțională”, a completat Ponta.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a postat un nou mesaj pe Twitter, sâmbătă seara, după ce a revenit la Moscova la bordul unui avion de linie. De această dată, mesajul este adresat direct autorităților române. „Ei bine, domnilor din România, în curând vă vom explica totul – cine sunteți și ce credem despre voi”, a scris Rogozin. (Detalii AICI)

Președintele Traian Băsescu a comentat amenințările vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României, duminică, la Timișoara. „Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă această declarație. E o declarație lipsită total de respect față de un alt stat, față de orice altceva, ce nu reprezintă Mama Rusia”, a spus Băsescu. (Detalii AICI)

Victor Ponta cere solicitarea unei ședinte a CSAT pe baza situației din Ucraina