Victor Ponta sesizează DNA cu privire la cheltuieli de 1 milion de lei pentru alcool, parfumuri și ceasuri la CONPET

Publicat: 11 04. 2013, 10:04

Premierul Victor Ponta sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul companiei CONPET, totul în urma unui raport făcut de corpul de control al Guvernului.

Au fost constatate cheltuieli de protocol de 1 milion de lei pentru alcool, parfum şi ceasuri scumpe, pe o perioadă de trei ani, între 1.01.2009 – 31.12.2012, se arată într-un document al Guvernului. În aceeaşi perioadă  la Conpet a lucrat şi tatăl Robertei Anastase, Corneliu Anastase. Acesta a ocupat funcția de consilier.

Printre neregulile descoperite la CONPET se numără și faptul că membrii Adunării Generale a acționarilor au aprobat, în data de 27.09.2012, încheirea unui număr de patru contracte de asitență și reprezentare juridică, având o valoare cumulată de 108.190 RON, fără a avea aprobarea și mandatarea expresă în acest sens din partea Ministrului Economiei.

În aceeaşi perioadă, potrivit raportului, directorul general al Conpet, companie deţinută de Ministerul Economiei, a avut la dispoziţie un fond de premiere în sumă totală de 3,68 milioane lei, din care a acordat prime în mod preferenţial.

„Fapta reprezentanților S. C. CONPET S. A. De a-și exercita defectuos atribuțiile de serviciu, respectiv de a efectua în perioada 2009- 2011, cheltuieli de protocol în cuantum 1.062.481,38 RON, fără a întocmi documente justificative din care să rezulte care au fost destinatarii finali ai produselor achiziționate, .. poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată”, se arată în analiza Guvernului.

Conpet deţine şi operează sistemul naţional de transport al ţiţeiului prin conducte.

Știre în curs de actualizare.