Victor Ponta: Românii ar trebui să poată critica Justiția (VIDEO)
Victor Ponta a declarat că nu înţelege de ce românii nu pot critica justiţia, dar îşi pot da cu părerea cu despre Parlament sau Guvern, care sunt celelalte două puteri în stat, informează B1 TV. Premierul i-a atras atenţia ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, după la Senat a ajuns cererea unui procuror DNA privind votul la arestarea unor senatori. Ponta a spus că aceasta cerere încalcă regulile de procedura iar senatorii nu sunt angajaţii unui procuror anticorupţie.
”Toţi cei care au funcţii importante în stat, preşedintele, prim-ministrul avem o obligaţie legată de funcţia noastră, că eu nu pot să îmi dau aşa părerea ca un analist sau ca un jurnalist sau ca un cetăţean. Toţi ceilalţi, cetăţeni liberi din această ţară, au voie să-şi spună părerea, nu doar să-şi spună părerea că li se pare justiţia e bună. Mie mi se pare această nouă tendinţă „domn’e, nu are nimeni voie să scoată un cuvânt despre justiţie”… atunci nu avem voie să criticăm nici Parlamentul, nici Guvernul, că sunt trei puteri în această ţară, teoretic şi constituţional. Păi, pe ăştia doi de ce avem voie să-i criticăm şi pe al treilea nu?”, a declarat Ponta.
Premierul Victor Ponta a mai adăugat că i-a atras atenţia ministrului Justiţiei în urma unei cerei trimise de un procuror DNA la Senat.
”I-am spus domnului ministru, domnului Cazanciuc, cred că săptămâna trecută, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat: vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedura care înseamnă respect între instituții. Mi-a zis: da, o să vorbesc cu procurorul general. Aici e vorba de respect. Senatorii nu sunt angajatii unui procuror de la DNA”, a mai spus premierul.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf