Victor Ponta, prezent la inaugurarea unui cartier de locuințe în Craiova cu ajutorul chinezilor: Nu am putut să o refuzăm pe Olguța (VIDEO)
Premierul Victor Ponta a fost prezent, marți, la inaugurarea proiectului privind construcția unui cartier de locuințe în Craiova, proiect realizat în parteneriat cu oficiali din China.
Premierul a declarat că nu a putut să o refuze pe Lia Olguța Vasilescu, care a insistat pentru realizarea acestui cartier.
„Lucrurile cu adevărat stau în felul următor: anul trecut era totul pregătit pentru vizita în China și doamna Vasilescu, așa cum o cunoașteți, ne-a spus că nu e posibil să nu fie și ea prezentă pentru a semna un memorandum pentru un cartier de locuințe în Craiova. Vă dați seama că n-am reușit să îi spunem nu, și așa s-a semnat acel memorandum în fața celor doi prim-miniștri. Probabil puțini am crezut că o să se și întâmple acest lucru, mă bucur că doamna primar a crezut acest lucru și în doar câteva luni suntem aici pentru a vedea că de fapt se pun în aplicare.
Sunt cu atât mai bucuros că a avut ea dreptate și urez constructorilor mult suces în ceea ce au de făcut și sunt convins că experiența lor va aduce un rezultat foarte bun. Așa cum și domnul ambasador a reamintit, nu e singurul gen de proiecte pe care le-am pornit în relația România-China.
Când mă gândesc că doar Shanghai sau Beijing are populația României, mă gândesc că nu vom putea noi produce cât are nevoie China, dar e o piață extrem de importantă și prin măsura de azi cu scăderea TVA-ului, România o să își mărească producția și vom putea fi un competitor important pe cea mai mare piață din lume. Sunt și alte proiecte importante, grupul de la Rovinari, proiecte pe energie, celelalte, dar în mod special și eu și Liviu Dragnea ne dorim ca acest parteneriat să mergă pentru că avem nevoie de proiecte pe partea de dezvoltare regională”, a declarat Ponta, prezent la eveniment.