Victor Ponta a făcut publică o nouă fotografie cu Liviu Dragnea: Când a vorbit de lupta cu statul paralel mi-am amintit cât de tare s-a luptat să vină el la ziua lui Maior (FOTO, VIDEO)
Victor Ponta a făcut publică, marți, o nouă fotografie în care apare Liviu Dragnea. În cadrul unei conferințe de presă, liderul Pro România a arătat presei o poză în care liderul PSD apare alături de Vasile Dâncu și Gabriel Oprea.
Fostul premier a explicat că fotografia este de la un eveniment privat și că are mai multe astfel de imagini.
”Era un eveniment privat, era la ziua cuiva, în luna septembrie. Nu era un eveniment oficial. Am multe fotografii. Erau persoane care nu au funcții. Nu e nimic ilegal să participi la evenimente private, nu s-a discutat nimic ilegal. Nu știu de ce minte Dragnea că a fost sau nu a fost (…) Nu există această bătălie cu statul perpendicular, paralel. Eu vreau ca oamenii să se trezească și să nu lăsăm pe cineva să ne mintă tot timpul și să ne manipuleze în direcția în care dorește. Când a vorbit de lupta cu statul paralel mi-am amintit cât de tare s-a luptat să vină el la ziua lui Maior”, a declarat Victor Ponta, potrivit HotNews.ro.
Ponta a mai spus că fotografia în care Liviu Dragnea apare alături de fostul șef SRI, George Maior, și de fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost făcută la un eveniment privat, nu la unul oficial, așa cum a susținut liderul PSD.
Referitor la persoana care a făcut aceste fotografii, Ponta a spus: ”Cred că domnul Ghiță le-a făcut”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Foto: HotNews.ro