Victor Ponta, mesaj de Sf. Parascheva: O zi frumoasă tuturor românilor care își întăresc astăzi credința prin pelerinaj și rugăciune

Victor Ponta, mesaj de Sf. Parascheva: O zi frumoasă tuturor românilor care își întăresc astăzi credința prin pelerinaj și rugăciune
Foto: gandul.info

Victor Ponta a postat, miercuri, un mesaj pe pagina sa de Facebook în care le ura „la mulți ani celorcare își sărbătoresc onomastica”.

„La mulți ani celor care își sărbătoresc onomastica și o zi frumoasă tuturor românilor care își întăresc astăzi credința prin pelerinaj și rugăciune!

Mă bucur că putem sărbători Sfânta Cuvioasă Parascheva, protectoarea Moldovei, având certitudinea că în momentele dificile suntem alături de prietenii noștri de peste Prut și îi ajutăm să rămână alături de România pe drumul pro-european.

O credință puternică îndeamnă întotdeauna la acțiune și vitalitate, la unitate și solidaritate – iar aici cred că stau cele mai mari resurse spirituale ale poporului român!”, a scris premierul.

În fiecare an, in preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, orașul Iași devine timp de câteva zile cel mai mare centru de pelerinaj din țară și unul dintre cele mai mari din Europa. De aceea moaștele Sfintei Parascheva, numită în popor și Sfânta Vineri, considerată a fi de credincioșii ortodocși ocrotitoarea Moldovei, sunt scoase în curtea mitropolitană pentru a putea fi cinstite de pelerini.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)