Victor Ponta face apel la suporterii naţionalei de fotbal să nu aibă manifestări xenofobe la meciul cu Ungaria
Primul ministru Victor Ponta a adresat un apel suporterilor echipei naţionale de fotbal, cerându-le să fie toleranţi şi să nu aibă manifestări xenofobe cu prilejul partidei ce va fi disputate vineri, împotriva selecţionatei Ungariei.
„Dacă pot să fac un apel către toţi cei care vor merge la meci şi cei care se uită la meci, să arătăm că suntem o ţară europeană şi o ţară tolerantă, şi o ţară modernă şi deschisă la minte, cred că România va avea foarte mult de câştigat. Încercăm şi sperăm ca manifestări xenofobe, manifestări şovine să nu aibă loc în România şi tocmai să dăm o lecţie altora care se comportă aşa faţă de România”, a declarat Ponta în ședința de Guvern.
Naţionala României va întâlni echipa Ungariei, vineri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.