Luni seară se împlinesc 2 ani de la cumplita tragedie din clubul bucureștean Colectiv în urma căreia 65 de persoane și-au pierdut viața. Victor Ponta, premier la momentul incendiului din Colectiv, a postat un mesaj cu această ocazie în care își prezintă gândurile sale și părerea de rău pentru faptul că România nu a învățat nimic din acest episod nefast.
"Regret faptul că după demisia mea nu am văzut nicio masură concretă pentru prevenirea unor tragedii de acest fel / ba chiar cred că situația este mai rea acum – nu doar la cluburi dar și la școli, spitale, etc / ca tată trăiesc o teamă cumplită în fiecare seară în care fiul meu merge în Centrul Vechi și cred că suntem toți responsabili pentru pericolul în care ne punem copiii să trăiască", scrie Ponta pe Facebook.
Fostul premier susține acuză unii oameni politici, fără a îi numi însă, că au profitat de tragedia cumplită din 30 octombrie 2015, dar afirmă că acum nu mai este supărat pe ei.
"Au fost oameni politici care au profitat oportunistic de tragedia de la “Colectiv” – nu mai sunt supărat pe ei și îmi doresc doar să nu mai repete acest comportament!", susține Victor Ponta.
Ponta continuă să se disculpe privind evenimentele de la Colectiv, dar rămâne constant în afirmația că nu regretă decizia de a demisiona.
Redăm mai jos integral mesajul transmis de Victor Ponta:
La 2 ani dupa tragedia de la “Colectiv” consider ca am dreptul sa imi spun si eu cateva ganduri ( oricine se considera ofensat de acest lucru sa tina cont de regretele mele) :
1. In primul rand vreau sa transmit inca o data condoleante familiilor victimelor si tuturor celor care au avut de suferit – imi pare rau daca tragedia lor a fost vreodata speculata in mod politic sau daca uitarea opiniei publice le face o nedreptate
2. Consider si acum ca am luat decizia corecta de ademisiona din functia de Prim Ministru ( chiar daca nu am nicio responsabilitate directa in ceea ce priveste functionare unor asemenea cluburi) / suparararea si indignarea publica din acel moment aveau nevoie de un “paratraznet” si este normal ca in momente atat de grave sa iti asumi macar o demisie din functie /
3. Regret faptul ca dupa demisia mea nu am vazut nicio masura concreta pentru prevenirea unor tragedii de acest fel / ba chiar cred ca situatia este mai rea acum – nu doar la cluburi dar si la scoli, spitale, etc / ca tata traiesc o teama cumplita in fiecare seara in care fiul meu merge in Centrul Vechi si cred ca suntem toti responsabili pentru pericolul in care ne punem copiii sa traiasca
4. Au fost oameni politici care au profitat oportunistic de tragedia de la “Colectiv” – nu mai sunt suparat pe ei si imi doresc doar sa nu mai repete acest comportament!
Dumnezeu sa ii ierte pe cei care si-au pierdut viata / si sa ne ajute pe noi toti sa fim mai buni si mai intelepti!