Victor Ponta, despre respingerea Codului Fiscal: Poate că nu se dorește ca România să fie puternică economic, se dorește să fim o colonie care cumpără bunuri de la alții
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, despre respingerea Codului Fiscal de către președintele Klaus Iohannis, că poate se dorește să fim o colonie, nu o țară puternică economic.
Ponta a mai spus că unul dintre motivele pentru care Iohannis a respins Codul Fiscal poate fi acela că a preferat să pună în aplicare interese externe care nu doresc o Românie cu o economie puternică.
„Ori e un gen de joc de blocaj politic (…) de foarte joasă factură (…) ori este vorba de interese externe României, domnul Iohannis nu a avut ce să facă decât să le pună în aplicare. (…) În ultimul an și jumătate uitați-vă câte companii din străinătate și-au deschis și continuă să-și deschidă fabrici, mijloace de producție, centre de servicii de IT, centre de pregătire. Asta înseamnă că unii pierd afaceri pentru că se mută în România. (…) Poate că nu se dorește ca România să fie puternică economic, se dorește să fim așa… o colonie care cumpără bunuri produse de alții. Dar eu cred că datoria și a mea ca prim ministru și a președintelui României este să apărăm România și nu să îi apărăm pe alții care pierd bani sau bussines-uri pentru că România se întărește”, a afirmat Ponta într-o intervenție telefonică la România TV.
Premierul este de părere că Iohannis pierde foarte mult în fața celor care l-au votat prin această acțiune.
„Politic, domnul Iohannis pierde foarte mult și pierde mai ales în fața celor care l-au votat și care au auzit anul trecut în programul domniei sale și în programul PNL-ului despre reducerea TVA la 19%. Acum, când a fost adoptată, e contra”, a afirmat Ponta.