Victor Ponta, despre protestul elevilor din Constanța: Elevii știu ce înseamnă PIB? (VIDEO)

Publicat: 16 09. 2013, 10:44

Victor Ponta, aflat la Târgu Jiu pentru deschiderea noului an școlar, a rămas surprins în momentul în care a fost informat că elevii din Constanța fac grevă și cer 6% din PIB pentru Educație.

Întrebat ce părere are despre faptul că elevii din Constanța cer 6% din PIB pentru Educație, premierul Ponta a rămas surprins.

”Elevii știu ce înseamnă PIB? Cer ei așa ceva?”, le-a spus Ponta jurnaliștilor.

”Părinții cer condiții de școală cât mai bune, aia cu 6% din PIB e de la dumneavoastră”, a completat primul ministru.

În același timp, Victor Ponta a declarat că autoritățile vor pune accent pe securitatea în școli.

”Nu îmi doresc decât să reușim să asigurăm condiții cât mai bune și un gând special pentru copiii de la Galați. Dar reparăm rapid și acolo. Ne mobilizăm să poată să înceapă școala, să aibă rechizite, să aibă tot ce le trebuie”, a mai spus premierul.

Elevii din Constanța încep, luni, la ora 11:00, un protest împotriva autorităților, cerând Guvernului alocarea a 6% din PIB pentru Educație. (Detalii AICI)
 

Ponta, despre protestul elevilor din Constanța: Elevii știu ce înseamnă PIB?

Embed: