Victor Ponta, despre audierea la DNA a șefului Cancelariei sale: Foarte bine, toată lumea să fie audiată

Publicat: 25 06. 2014, 15:03

Premierul Victor Ponta a fost solicitat, miercuri, să comenteze faptul că şeful Cancelariei guvernamentale, Vlad Stoica, este audiat la DNA, el precizând: ”Foarte bine, toată lumea să fie audiată”, relatează Mediafax.

”Justiţia câştigă întotdeauna prin audierile şi aflarea adevărului. Nu cunosc programul Justiţiei şi nici nu trebuie ca prim-ministru să cunosc acest lucru”, a mai spus Ponta.

 Şeful Cancelariei premierului, Vlad Stoica, a venit, miercuri, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă.

Vlad Stoica a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu este o persoană publică şi nu are declaraţii de făcut.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu sunt cercetaţi în arest pentru fapte de corupţie.

Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.