Victor Ponta către Dorin Cocoș: "Da, domnu’ director! Ordonați!": Interceptarea datează din 16 Iulie 2008
Jurnaliștii de la Comisarul readuc în actualitate o discuție telefonică între Victor Ponta și Dorin Cocoș. Aceasta datează din 16 Iulie 2008 și este cuprinsă în stenogramele din dosarul Alro, aflat acum câțiva ani în instanță.
În Iulie 2008, Victor Ponta era deputat PSD și vicepreședinte al PSD, ia Dorin Cocoș era la acea vreme soțul secretarului executiv al PDL, Elenei Udrea.
Discuția dintre cei doi are loc la două săptămâni după ce procurorul obținuse la de Curtea Supremă de Justiție autorizația de incerceptare. Iar totul a fost declasificat după două luni.
Victor Ponta se afla în acea zi la Sibiu unde urma să participe la Raliul Sibiului. Victor Ponta- copilot, Edwin Keleti- pilot în Echipajul 99, așa cum arată referințele din acea dată despre Raliul Sibiului.
Din discuție reiese că Dorin Cocoș avea de rezolvat „o chestie” cu „asociatul” lui Victor Ponta care se afla în acea zi în Austria, chestie cu care până atunci asociatul lui Ponta nu fusese de acord, motiv pentru care chiar îl înjurase pe Victor Ponta.
„Asociatului” lui Ponta „din nou i s-a trimis chestia aia” și acum ar fi trebuit să trimită „chestia”, „de data asta”, „așa cum trebuie”. Ca atare, Victor Ponta se declară de acord să-i stabilească o întâlnire lui Dorin Cocoș cu „asociatul”. În plus, Victor Ponta este de acord și cu solicitarea lui Dorin Cocoș de a-i transmite „asociatului” următoarele : „Bă, dacă-ți vine chestia aia nu o face până mâine. Ține-o pe loc până mâine, poimâine, când discutăm”.
Victor Ponta: „Da, domnu’ director!
Dorin Cocoș: „Domnu’ președinte (Ponta era președinte al TSD, n.r.), ce faci?”
Victor Ponta: „Ordonați! Sunt la Sibiu”
Dorin Cocoș: „Poate îl suni și tu pe asociatul tău, spune-i că din nou i s-a trimis chestia aia. Poate de data asta o trimite cum trebuie”
Victor Ponta: „E plecat în Austria. Când se întoarce”
Dorin Cocoș: „Te rog io…”
Victor Ponta: „Eu îl rog, dar te rog și pe tine să te duci să dați o mână…”
Dorin Cocoș: „Dăm o mână, dar uite, spune-i că am acuma nevoie de chestia aia”
Victor Ponta: „Io îi spun, dar vreau să te duci să-i spui și tu”
Dorin Cocoș: „Îi spun și eu, dar…”
Victor Ponta: „Că eu i-am spus și… A fost atât de reticent încât n-am înțeles care e problema, știi?”
Dorin Cocoș: „Da mă! OK!”
Victor Ponta: „Și mamă cum m-a înjurat el pe mine, la mine în birou și nu știu ce… Deci te rog eu… Hai să o rezolvi și tu!”
Victor Ponta a lucrat pentru Dorin Cocoș. În calitate de avocat, actualul prim-ministru al României a prestat servicii juridice pentru familia Elenei Udrea, începând din perioada în care aceasta era șefa Cancelariei Prezidențiale.
Șase companii deținute de Dorin Cocoș, de Victor Cocoș (tatăl lui Dorin) și de Anca Dinu (sora lui Dorin) au beneficiat de serviciile avocățești ale lui Victor Ponta încă din anii 2005-2006. Actele adiționale ale celor șase firme au fost modificate fie “de avocatul Victor Ponta”, fie la “Cabinetul Avocatului Victor Viorel Ponta”.
Mențiunile apar în documente oficiale depuse la Registrul Comerțului. Din acestea, reiese fie că soțul de atunci al Elenei Udrea a trecut pragul cabinetului de avocatură al lui Victor Ponta, fie că Victor Ponta a venit personal la sediul firmelor lui Dorin Cocoș, pentru încheierea acestor servicii private.
Și în baza de date a Monitorului Oficial, numele cabinetului “Victor Viorel Ponta» figurează de zece ori în legătură cu grupul Cocoș.
Mai jos, în ordine cronologică, cele zece cooperări de natură comercială dintre Victor Ponta și firmele lui Cocoș:
25 aprilie 2005 Firma Telemedica S.A., care îl avea printre asociați la acea vreme și pe Dorin Cocoș (cu 29%) și câțiva dintre partenerii săi tradiționali, își modifică actul constitutiv la “Cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”. Elena Udrea era sefa cancelariei prezidențiale.
25 aprilie 2005 În aceeași zi, firma Sanipharm SRL, din acționariatul căreia face parte și Mioara Radu (parteneră a cuplului Udrea-Cocoș, membru PDL și consilieră la Primăria Capitalei în mandatul lui Traian Băsescu) – își extinde acționariatul, intrând în firmă și alți asociați ai lui Dorin Cocoș. Modificarea se face printr-un «contract de cesiune încheiat la cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”.
21 dcembrie 2005 (respectiv pe 30 august 2006) Firma Centrul de Diagnostic Clinic Internațional (CDCI), își modifică structura acționariatului și adaugă un nou domeniu de activitate prin “două” acte adiționale, în josul cărora apare mențiunea: “redactat și editat de avocat Victor Ponta”. Unul dintre patronii CDCI, la acea vreme, era Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoș (cu 70%).
13 februarie 2006 Sanipharm SRL își deschide un punct de lucru în incinta Facultății de Chimie – potrivit unui act adițional “redactat și editat de către avocat Victor Ponta, titular al Cabinetului individual de avocat Ponta Victor Viorel”.
13 februarie 2006 Tot atunci, Clinica de Diagnostic Complex Interdepartamental SRL, patronată și de Mioara Radu, își deschide un punct de lucru în incinta Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici” – lucru atestat de actul adițional “redactat și editat de avocat Victor Ponta”. Ulterior, pe 5 noiembrie 2006, Dorin Cocoș preia 90% din această firmă tot printr-un “contract de cesiune încheiat la Cabinet de Avocatură Victor Ponta”.
3 noiembrie 2006 Au loc schimbri în acționariatul Telemedica SA. Spiridon Cristu (asociat vechi al lui Cocoș și fost administrator RAAPPS) cedează 32% din acțiuni către însuși Dorin Cocoș. Operațiunea se realizează legal “în urma unui contract de cesiune încheiat la cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”.
7 noiembrie 2006 La firma Centrul de Testare al Forței de Muncă SA se semnează “contractul de cesiune atestat de către avocat Victor Ponta”, prin care mai mulți asociați își cedează acțiunile. Printre cedenți figurează și Victor Cocoș (n.r. tatăl lui Dorin Cocoș).
11 decembrie 2006 Firma Medcomplex SRL, deținută de Dorin Cocoș (cu 90%), își modifică structura patronală printr-un “contract de cesiune încheiat la cabinetul de avocat Victor Ponta”. Vezi documentul AICI. În plus, un banal “search” pe Google dezvăluie că Medcomplex SRL (aparținând lui Dorin Cocoș) are același număr de telefon cu firma de contabilitate Exfin 2000, înființată de mama lui Victor Ponta. Medcomplex apare și în declarațiile de avere ale Elenei Udrea, pe vremea când era ministru în Guvernul Boc. Astfel, familia Udrea-Cocoș a încasat dividende de 2,53 milioane lei de la această companie.
Două dintre firmele grupării Cocoș, care au apelat la avocatul Victor Ponta, au fost implicate în scandaluri publice. “Căpșunarii” care plecau la muncă în Spania și constructorii care lucrau pe șantierele din Israel prin intermediul Oficiului pentru Migrația Forței de Muncă (OMFM), erau obligați să plătească ”taxa Cocoș”: adică să obțină certificate medicale cu parafa Centrului de Diagnostic Clinic Internațional SRL, sau cea a Centrului de Testare al Forței de Muncă SA. Ambele firme aveau monopolul “de facto” pentru această activitate, deși certificatele puteau fi eliberate doar de către Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” (IML).
Filiera birocratică era următoarea: OMFM a încheiat un contract de colaborare cu IML, care a semnat la rându-i un contract cu firma privată Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional. Un certificat medical costa în jur de 240-300 lei, iar anual plecau din ţară prin OMFM circa 10.000 de persoane. În plus, Centrul de Diagnostic Clinic Internațional a prestat servicii de medicina muncii și pentru Poșta Română.
Situația a fost identică în cazul zidarilor care mergeau în Israel. Muncitorii nu se mai deplasau la IML pentru analize, ci direct la spitalul Caritas unde funcționa firma Centrul de Testare al Forței de Muncă – al cărei acționar era Victor Cocoș, socrul de atunci al Elenei Udrea.
O altă companie din acest grup și-a deschis punct de lucru chiar în sediul IML. E vorba deClinica de Diagnostic Complex Interdepartamental, iar actul adițional prin care se anunța deschiderea cabinetului a fost redactat și editat de însuși Victor Ponta.
Medcomplex SRL, beneficiară și ea a serviciillor avocatului Ponta, a deținut, în tandem cu firma Orthomed Operator, o altă societate: Teleradiodiagnostic SRL. În această afacere era implicat și Sorin Teșu – fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase în vremea în care Victor Ponta conducea Corpul de Control al Guvernului. Firma Orthomed (parteneră cu Medcomplex) s-a bucurat de contracte cu statul de milioane de euro.
Acum șapte ani, relațiile private dintre Victor Ponta și familia Udrea-Cocoș au fost semnalate de reporterii ziarului Gândul și paparazzii revistei VIP. Pe 11 septembrie 2006, în restaurantul “EuroHotels” al lui Cocoș din apropierea Arcului de Triumf, cuplurile Daciana Sârbu-Victor Ponta și Elena Udrea-Dorin Cocoș au fost surprinse luând cina împreună. Asta se întâmpla la două zile după ce Elena Udrea a participat la școala de vară a TSD, organizată de Victor Ponta – pe atunci liderul tinerilor social-democrați.
Ani mai târziu, în ianuarie 2012, în timpul protestelor de stradă susținute oficial de USL împotriva austerității impuse de PDL, firma cumnatului lui Ponta își adjudeca cel mai bănos contract cu statul din istoria companiei. Licitația fost câștigată în tandem cu “Euroconstruct Trading ’98” – societatea prietenilor și partenerilor de afaceri ai lui Dorin Cocoș: Dan Besciu și Sorin Vulpescu. Toți trei au fost asociați în West Tour ’98 SRL, iar Cocoș și Besciu – în Casa de Pensii Private Concordia Română și în Grupul Român de Investiții.
Premierul Victor Ponta a refuzat să explice ce caută numele cabinetului său de avocatură în actele firmelor lui Dorin Cocoș.
În total, dintre cele doisprezece mențiuni ale “avocatului Victor Ponta”, publicate în Monitorul Oficial, zece sunt strâns legate de Dorin Cocoș. O alta dintre celelalte două se referă la asistența juridică de care a beneficiat firma Adria Flux. Acestei companii, Victor Ponta i-a scris un act adițional care îi lărgea obiectul de activitate cu: “activități de radio și televiziune”. Ulterior, Ovidiu Miculescu, administratorul firmei Adria Flux în intervalul 2008-2011, urma să ocupe funcții importante în stat exact în perioadele în care Victor Ponta accedea pe poziții de putere.
În 2009, Miculescu a fost consilier personal al ministrului pentru relația cu Parlamentul, Victor Ponta. După ce președintele PSD s-a așezat pe fotoliul de prim-ministru, Miculescu a fost numit președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune. În anii ’90, Ovidiu Miculescu a fost director executiv al Antena 1 și, anterior, șef al Biroului Antena 1 din Washington DC. Între 1999 si 2000, Miculescu a lucrat ca vicepresedinte pentru noi afaceri la Media On si s-a ocupat de dezvoltarea “Forum Invest Romania” – afaceri controlate de Bogdan Popovici, care, în 2012, avea sa fie condamnat in dosarul “Trofeul Calitatii”, împreună cu Adrian Năstase. Soția lui Ovidiu Miculescu i-a fost consilieră, la Cotroceni, fostului președinte Ion Iliescu.
Actualul Şef al Cancelariei era un simplu trepăduş, care rezolva personal toate nevoile birocratice ale miliardarului Dorin Cocoş. Miliardarul Dorin Cocos i-a ţinut în cârcă ani buni pe Victor Ponta şi Vlad Stoica
Stoica era un soi de curier care alerga pe la ghişeele instituţiilor de stat să depună câte o foaie, „misiune” pe care nici măcar stagiarii nu mai acceptă să o îndeplinească în ziua de azi. Dar, cum era răsplătit regeşte pentru frecuşul la care îl supunea fostul soţ al Elenei Udrea, şeful Cancelariei premierului îsi făcea treaba cu o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună.