Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor. Fostul lider PSD a pierdut definitiv la ICCJ procesul cu Ministerul Educației

Publicat: 14 07. 2020, 11:32
Foto: Hepta.ro

Victor Ponta a pierdut definitiv și irevocabil la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu Ministerul Educației. Fostul premier cerea anularea ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor în anul 2016. Prin decizia asta, Victor Ponta este în mod definitiv și irevocabil plagiator.

Instanţa supremă menţine decizia de retragere a titlului de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept, potrivit B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Instanţa supremă a respins luni recursul lui Victor Ponta şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din februarie 2017, instanţa care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor.

“Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020” – se arată în minuta instanței.

Ministrul Educației, Monica Anisie: În sfârșit, se face dreptate!

Informația a fost confirmată pentruEdupedu.rode ministrul Educației, Monica Anisie.

“În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”, a spus Anisie.

Întrebată dacă va semna ordinul pentru retragerea titlului de doctor deținut de Victor Ponta, Monica Anisie a răspuns: “Bineînțeles, dacă aceasta va fi soluția pe care ICCJ a dat-o“.

Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.

Victor Ponta şi-a plagiat teza de doctorat

Victor Pontaa negat tot timpul acuzațiile deplagiat, dar la sfârșitul anului 2014a încercat să renunțe la titlul de doctor în dreptacordat în anul 2003 de către Universitatea București.

ÎnIndrumatorul stiintific al lui Victor Ponta pentru aceasta teza de doctorat a fost Adrian Nastase, care in 2003 era prim ministru al Romaniei. Victor Ponta era la acel moment secretar de stat in cabinetul Nastase.

“Din păcate, în cazul lucrării prezentată de domnul Victor Viorel Ponta ca teză de doctorat explicația caracterului sumar ori inexact al indicațiilor bibliografice este încălcarea normelor de etică academică, fapt susținut și de Raportul întocmit de cei trei experți desemnați de Universitatea din București, care consideră că teza realizată de domnul Ponta este un ”plagiat vădit”. ”, se arată în raportul CNATDCU.

În total ar fi vorba de 85 de pagini, conformConsiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare(CNATDCU), deşi în presă se vehiculau cifre de la 30 până la circa 130 de pagini plagiate din aceste lucrări.