Victor Athanasie Stănculescu, despre Revoluția din 1989: Mai aveți de așteptat până să aflați adevărul. Este prea devreme acum

Publicat: 20 12. 2011, 15:50
Foto: B1 TV

În 1989 a fost Revoluție, Răscoală și Revoltă. Cel puțin, asta crede Victor Athanasie Stănculescu, unul dintre principalele personaje ale evenimentelor din decembrie 89. De după gratii, acolo unde ispășește o pedeapsă de 15 ani, pentru implicarea în represiunea manifestațiilor de la Timișoara, generalul Stănculescu le transmite românilor că mai au de așteptat până vor afla adevărul. Este prea devreme acum, crede generalul.

”După ultimele păreri ale mele, nu mă potrivesc cu părerile altora, trebuie să lăsăm deocamdată la stadiul acesta de documentare. (…) Nu avem decât foarte puține dezvăluiri din jurul nostru, din alte țări, sau mai îndepărtate chiar, pentru că aici au fost vestul și este. Însă este foarte simplu puneți 3 de R și vă alegeți fiecare ce credeți că este. Revoluție, Răscoală, Revoltă” a spus Stănculescu.

”Se pare că informațiile pe care le aveau mai mulți, ministerul de interne și departamentul securității statului, arăta că e ceva mai mult. Ori acel ceva mai mult nu era numai Lazlo Tokes și nici oamenii care se adunaseră acolo. Era ceva care mirosea și a intervenție din exterior. De aceea spun eu că nu putem să ne lămurim până nu vom avea acces la documentele secrete sau strict secrete din Uniunea Sovietică, Ucraina, Moldova, Germania, Franța, Iugoslavia” a mai spus generalul care consideră că soldații armatei au fost judecați în mod eronat pentru că au tras în neștire, fiindcă ei nu erau, de fapt, instruiți.

Generalul Victor Athanasie Stănculescu, despre Revoluția din 1989

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_13849').select();" id="embed_text_13849" />