Mihai Chirica, viceprimarul Iașiului, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că marți procurorii DNA au făcut verificări în ceea ce privește un proiect derulat cu fonduri europene.
„Au cerut doar date. Au stat la camera 23 și au cerut doar date, contracte privind achiziția publică. Toată echipa de management a pus la dispoziția anchetatorilor ce le-a fost solicitat”.
Procurorii făcut copii după documente, iar viceprimarul spune că această anchetă nu pune în pericol finalizarea proiectului european.
„Proiectul nu e pus în pericol. Probabil cauzele sunt altele. Proiectul e în fază de finalizare. În toamnă trebuie dat în funcțiune. Orice document solicitat este pus la dispoziția anchetatorilor. Așa e normal să se întâmple”, precizează Chirica.
Proiectul „Sistem de management de trafic în municipiul Iași” a fost inițiat ca urmare a necesității îmbunătățirii condițiilor de circulație în polul de creștere Iași, scrie Agerpres. Municipalitatea își dorește ca traficul să fie fluidizat, iar numărul de accidente și ambuteiaje, redus.