Viceprimarul din Sighetu Marmației: Exploziile ar fi putut să se producă din cauza fisurării unei conducte magistrale

Publicat: 19 02. 2012, 19:40

Viceprimarul din Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș, a declarat că cele două explozii din localitate s-ar putea datora din cauza unei scurgeri de gaze de la magistrala din stradă, după ce o bucată de conductă, la o îmbinare, s-ar fi fisurat, iar gazele s-ar fi infiltrat pe sub pământ, potrivit Mediafax.

S-ar părea că explozia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze din stradă, de la conducta de unde erau făcute branşamentele de gaze la clădire, iar o bucată de ţeavă la o îmbinare s-a fisurat şi pe acolo s-a scurs gazul„, a spus Nemeș.

Acesta a adăugat că după producerea celor două explozii în club şi într-o altă încăpere din imobil, gazele ar fi fost închise abia în jurul orei 13.30 întrucât vanele de închidere ar fi fost defecte.