Vicepreședintele Academiei Române: `Noi suntem o lume a Răsăritului. Acesta este foarte iubitor de autocrație, spre deosebire de Occident. N-avem ce căuta în Europa Centrală`

Publicat: 22 02. 2019, 12:28
Foto: Hepta.ro / MMA / A.C. Tanase

Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, a afirmat că România este „o lume a Răsăritului”, un Răsărit „foarte puțin iubitor de democrație”, motiv pentru care viitorul nostru nu poate fi altul decât cel al locului unde ne aflăm, în Europa Orientală, potrivit hotnews.ro.

Academicianul a făcut această declarație în cadrul dezbaterii „Între unitate şi contradicţie: cele două Europe” desfășurate la fundația lui Adrian Năstase, acolo unde a vorbit despre poziționarea socială și istorică a țării noastre.

„Noi suntem o lume a Răsăritului. Că e bine, că e rău, aşa ne-a aşezat Dumnezeu şi mentalul nostru este un mental răsăritean. Răsăritul Europei, din care noi facem parte, (…) Răsăritul acesta este foarte puţin iubitor de democraţie. Este foarte iubitor de autocraţie, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală”, a afirmat Theodorescu, potrivit Agerpres.

Totodată, vicepreședintele Academiei Române a vorbit și despre influențele din această parte a continentului.

„Mulţi m-au etichetat atunci când am vorbit despre cei doi mai jucători europeni care sunt în afara Uniunii Europene şi de care nu poţi să nu ţii seamă – cei doi jucători de tradiţii imperiale, de tradiţii absolutiste, cei doi jucători care se numesc pe de o parte Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan”, a adăugat academicianul.

În aceste condiții, Răzvan Theodorescu a explicat că România nu poate fi cuprinsă în zona Europei Centrale.

„N-avem ce căuta în Europa Centrală, în Europa lui Kafka, a lui Musil, a lui Brod, a lui Zweig, a lui Kundera. Aia este o altă lume, este lumea austrocraţiei, o lume de alte tradiţii, cu care noi nu avem nimic, lumea protestantă şi lumea catolică, extrem de respectabile, dătătoare de măsură pentru Europa Occidentală şi pentru periferia ei creatoare, care este Europa Centrală”, a evidenţiat el.

Nu în ultimul rând, Răzvan Theodorescu a vorbit despre perspectivele ţării noastre.

„Trebuie să ne gândim puţin cum ne gestionăm viitorul. Viitorul nostru nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa de Sud-Est, în Europa Orientală, în relaţii excelente cu cealaltă Europă, cu care, întâmplător, instituţional, ne învecinăm. Şi e bine că ne învecinăm, într-un fel”, a mai spus acesta.

Nu este pentru prima oară când instituția sugerează apropierea din România și Orient. În Biblioteca Academiei Române, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Ultimul țar Romanov”, dedicată familiei Împăratului Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei între 1894 şi 15 martie 1917. Evenimentul a fost organizat de către Mănăstirea Sretenski din Moscova, Biserica bucureșteană Sfântul Nicolae Tabacu și Ambasada Federației Ruse în România. (Detalii AICI)

„Legăturile dintre dinastiile din Rusia și din România reprezintă o dimensiune foarte interesantă a relațiilor dintre cele două țări în istorie”, declara ambasadorul Valery Kuzmin, cu această ocazie.