Patru oameni au murit, iar alţi cinci au fost răniţi, după ce o magistrală de gaz din localitatea Călimăneşti a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost urmat de o explozie, iar din primele informații se pare că muncitorii care operau un utilaj au atins conducta.
Locuitorii din zona unde a avut loc explozia s-au speriat îngrozitor. Momentul exploziei s-a simțit ca și cum ar fi avut loc un cutremur.
A fost activat Planul Roșu de intervenție, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1:30. Focul a fost lichidat după circa trei ore.
„Din nefericire, în urma incendiului cauzat de fisurarea magistralei, 4 persoane au decedat iar alte 5 persoane au fost rănite. La locul producerii, din cursul nopții, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofițeri specialiști – Serviciul Investigații Criminale și criminaliști care efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă precum și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
Un martor din Călimănești a povestit cum s-a simțit explozia.
„Vibra tot prin casă, ca un cutremur așa. Așa mi-a spus și soția (n.r că e cutremur). Ne-am dat seama că e ceva de gaz aici, conductă lângă noi. Au venit imediat mașini de pompieri. Ne-au zis să ieșim din case, să fim pregătiți în caz de….Două ore a ars aici flacăra de 100 și ceva de metri înălțime. (…) Vibrau prin casă dulapurile, căni, ușile”, a povestit un localnic, care stă în zona unde a avut loc deflagrația, conform Digi24.