Viața la bloc este tot mai complicată. Cei care plantează flori în fața blocului riscă amenzi mari / Legea a intrat în vigoare

Publicat: 10 03. 2023, 22:10
Sursa foto: Freepik

Viața locatarilor de la bloc devine tot mai complicată, fie din cauza vecinilor care fac gălăgie, fie din cauza legislației care complică viața acestora. Autoritățile din Galați au decis interzicerea plantării florilor sau amenajarea gazonului fără o autorizație de la Primărie.

Românii care stau la bloc nu vor mai putea planta flori în grădina din fața imobilului

Autoritățile au luat această decizie în mai multe orașe din România, în caz contrar amenzile sunt pe măsură. În Galați, cei care nu respectă legea pot să fie amendați cu 2.500 de lei, lucru care a fost deja votat în Consiliul Local.

Printre alte lucruri interzise în fața blocului se numără și creșterea animalelor altele decât cele de companie, facerea grătarelor sau grădinăritul după bunul plac.

Cei din Galați trebuie să știe că „plantarea pe domeniul public și aliniamentele stradale, de arbori și arbuști fructiferi de orice fel, este stric interzisă”. În plus, locuitorii din Galați nu au voie să culeagă plante medicinale de pe domeniul public, nici iarbă de gazon, dar nici fructe, potrivit Fanatik.

Interzisă este și practicarea jocurilor sportive pe spațiile verzi, dar și agățarea de anunțuri sau indicatoare de arbori ori să culeagă arborii doborâți în urma unor fenomene naturale.

În București, de exemplu, Primăria Sectorului 6 oferă 2.500 de lei pentru achiziția de flori și arbori de plantat, dar și pentru plata apei de udat. Legea 196/2018 privind „înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrare condominiilor”, prevede că regulamentul blocurilor trebuie respectat de toată lumea care intră în bloc, nu doar de proprietari sau chiriași.