Taxele majorate impuse de Guvern lovesc puternic în PFA-uri, determinând lucrătorii independenți să-și închidă afacerile, deoarece acestea nu mai sunt considerate rentabile în anul 2024. La sfârșitul anului, la Registrul Comerțului s-au format cozi considerabile. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor fiscale, dările la stat cresc cu peste 20%.
Pe rețelele sociale, sute de români anunță închiderea afacerilor sau cer informații despre documente. În noiembrie, au fost radiate peste 2.500 de PFA-uri, cu cele mai multe în București, Cluj și Timiș, scrie Observator News.
„De la începutul anului vor creşte impozitele către ANAF ale persoanelor fizice autorizate, undeva la 20-23% şi atunci este normal. Oamenii şi-au făcut nişte calcule. Au hotărât că nu pot face faţă şi le radiază”, spune avocatul Dana Olaru.
Începând cu data de 1 ianuarie, românii care dețin PFA-uri vor suporta o cotizație mai însemnată pentru asigurările de sănătate. În prezent, contribuția CASS este calculată în funcție de venituri, fiind limitată la echivalentul a 24 de salarii minime. Începând cu anul viitor, acest plafon va crește considerabil, atingând suma de 60 de salarii minime brute, adică 19.800 de lei.
Un român cu un venit anual de aproape 300.000 lei din activitatea PFA va avea o creștere a taxelor de 23% odată cu noile măsuri fiscale. Astfel, contribuțiile la stat vor crește de la peste 53.000 lei la peste 65.000 lei pe an.
Specialiștii prevăd că, începând cu anul 2024, înființarea unui SRL va deveni mai avantajos în comparație cu PFA-ul.
„În 2024 la un calcul la 10.000 lei brut un PFA o să încaseze la sfârşitul lunii 6.600, pe când un SRL va încasa 7.600, evident mai optim să foloseşti un SRL, în acest caz, SRL-ul va încasa cu 1.000 lei în plus”, spune Radu Georgescu, director firmă contabilitate.