În săptămâna în care a fost inaugurată centura orașului Slatina, parte a Drumului Expres 12 Craiova – Pitești. ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că la finalul acestui an va fi deschis și lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa.
Acesta a precizat că lucrările pe respectiva porțiune de drum sunt în grafic și speră ca la finalul anului 2022 șoferii să poată circula pe segmentul menționat.
„Se lucrează bine pe lotul 1 la autostrada Piteşti-Sibiu şi sper ca la sfârşitul acestui an primul lot Sibiu-Piteşti să fie dat în circulaţie, ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care îl tot avem de 30 de ani noi ca ţară, indiferent de cine a fost la guvernare, cine a fost ministru, şi anume trecerea Carpaţilor cu autostradă. Din toate datele pe care le am acum, lotul 1 Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa se va da în circulaţie”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Ministrul a mai adăugat că la începutul săptămânii viitoare se va semna cel mai mare contract pe care CNAIR l-a avut în istorie, lotul 3 Sibiu-Piteşti, tronsonul din mijloc, care este și cel mai greu.
„Odată cu semnarea acestui contract, toate cele 5 loturi de la Sibiu la Piteşti vor avea desemnat un câştigător şi vor intra în execuţie. Asta nu înseamnă că proiectele care interesează şi alte regiuni nu vor avansa”, a declarat Grindeanu.