Vești bune pentru părinții. Creșele vor primi și nou-născuți

Publicat: 26 12. 2021, 13:51
Sursa Foto: Freepik

Vești bune pentru proaspeții părinți care vor să lucreze și au nevoie de ajutor cu bebelușii. Legea Educației a fost modificată în Senat, astfel încât nou-născuții să poată fi primiți la creșă.

Prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță, coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut – 0 luni, față de 11 luni cât prevăzuse ministerul și totodată majorează semnificativ numărul de copii care pot fi înscriși în aceste noi grupe.

Dacă înainte de adoptarea proiectului de lege, creșele primeau copii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

  • grupa mică: 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
  • grupa mijlocie: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
  • grupa mare: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.

Varianta adoptată a fost trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis. Dacă acesta a promulgă, legea intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Președintele o poate, însă, retrimite Parlamentului pentru reexaminare.