Vești bune pentru copiii cu alergie la arahide: un plasture îi poate proteja de reacții severe

Publicat: 12 05. 2023, 09:55
Sursa foto: Shutterstock

Alergia la arahide, una dintre cele mai frecvente și grave alergii alimentare la copii, ar putea găsi în curând un răspuns eficient pentru a reduce riscul de ingerare accidentală, scrie dcnews.ro.

Plasturii care îi pot proteja pe copiii cu alergia la arahide

Dozele de alergeni aplicate într-un plasture cutanat sunt mult mai mici decât cele utilizate în imunoterapiile orale (în esență arahide măcinate luate sub formă de tablete).

Dezvoltați de compania biofarmaceutică francezăDBV Technologies, plasturii numiți Viaskin Peanut se bazează pe imunoterapia epicutanată (EPIT), care are ca scop reechilibrarea sistemului imunitar, expunând pacienții la doze mici, controlate dintr-un alergen cunoscut, în acest caz alergenul fiind proteina de arahide, scrie sursa citată.

Deși copiii pot dezvolta în continuare unele iritații ale pielii sau reacții adverse, plasturii sunt o alternativă mult mai simplă – și potențial mai sigură – la imunoterapia orală, susțin cercetătorii, potrivit Fanpage.

Plasturele a desensibilizat aproximativ două treimi din 244 de copii

Potrivit unui studiu care testează alternativa, condus de specialistul în alergie pediatrică, Matthew Greenhawt, de la Spitalul de Copii Aurora din, Colorado, plasturele a desensibilizat aproximativ două treimi din cei 244 de copii care l-au purtat zilnic timp de 12 luni, comparativ cu o treime din cei 118 copii din grupul placebo.

În ceea ce privește eficacitatea, rezultatele studiului au indicat că 67% dintre copiii care au purtat plasturele și 33,5% dintre cei din grupul placebo (diferență procentuală de 33,4 puncte) au tolerat ingerarea unei cantități mici de arahide (300 mg sau mai puțin) fără a prezenta simptome alergice, echivalent cu aproximativ 1-4 alune – ceea ce este suficient pentru a le proteja de expunerea accidentală.