Vești bune pentru angajații din România! Cine va beneficia de mai multe zile libere, inclusiv de aniversarea lor

Publicat: 26 10. 2023, 15:54
Sursa Foto: Freepik.com

O categorie de angajați va avea noi beneficii! Este vorba despre cei care lucrează la Ministerul de Afaceri Interne, pentru care contractul colectiv de muncă a fost actualizat cu o serie de beneficii.

Angajații MAI primesc mai multe zile libere

Contractul colectiv de muncă pentru angajații din Ministerul Afacerilor Interne a fost publicat miercuri, 25 octombrie, în Monitorul Oficial și prevede, printre altele, o zi liberă la aniversare, care va fi recuperată ulterior și zile libere în caz de urgență medicală în familie.

De asemenea, toate aceste zile vor fi recuperate ulterior, în baza unui program prestabilit, ca în cazul angajaților civili care recuperează anumite zile în baza unor înțelegeri cu angajatorul.

Discuțiile între conducerea MAI și reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de grup de unități al ministerului pe marginea Contractului colectiv de muncă au fost începute în luna iulie 2023, iar documentul a fost semnat de părți în data de 19 septembrie 2023, potrivit ministerului.

„Dreptul salariatului personal contractual de a primi până la 10 zile lucrătoare libere, care vor fi recuperate ulterior, în cazul unor urgențe familiale neprevăzute de ordin medical și cinci zile lucrătoare libere, reprezentând concediu de îngrijitor, pentru îngrijirea sau sprijinul unei rude ori a unei persoane apropiate care locuiește în aceeași gospodărie cu angajatul personal contractual”, se precizează în contractul colectiv de muncă.

Ce se numără printre noutățile din contractul colectiv de muncă

  • Acordarea unei zile libere, care va fi recuperată ulterior, cu ocazia zilei de naștere a angajatului.
  • Implicarea reprezentanților sindicatelor din MAI în procesul de planificare a timpului de lucru și de evaluare a planului anual de formare profesională a personalului contractual.
  • Dreptul salariatului personal contractual de a primi până la 10 zile lucrătoare libere, care vor fi recuperate ulterior, în cazul unor urgențe familiale neprevăzute de ordin medical și cinci zile lucrătoare libere, reprezentând concediu de îngrijitor, pentru îngrijirea sau sprijinul unei rude ori a unei persoane apropiate care locuiește în aceeași gospodărie cu angajatul personal contractual.