Veste SENZAȚIONALĂ înainte de începerea școlii. Se întâmplă ceea ce îşi doreau toţi!
Ministerul Educației Naționale a depus miercuri o cerere de finanțare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, care va permite, în anul școlar 2017-2018, achiziționarea a peste 300.000 de ghiozdane pentru școlari și rechizite pentru aproximativ 51.000 de preșcolari care provin din familii defavorizate, informează MEN.
"Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan. Astfel, se preconizează finanțarea achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar", se arată într-un comunicat al MEN transmis joi AGERPRES.
Cei care vor primi ghioydane gratis de la stat sunt copiii şcolari şi preşcolari aflați în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.