Veste rea pentru românii care călătoresc la Roma / Ce taxe au introdus autoritățile locale
Italia este una dintre țările preferate ale românilor, iar Roma, ca destinație, a fost mereu aleasă de turiștii din țara noastră.
O vestea proastă află însă cei care au vacanțe programate în perioada următoare la Roma, după ultima decizie stabilită de autoritățile locale.
Ce taxă pentru turiști a fost introdusă la Roma
Turiștii care vor merge în perioada următoare să viziteze Roma vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar. O nouă taxă suplimentară a fost stabilită de autoritățile locale, pentru aceia care vor vizita Panteonul.
Este vorba despre o taxă care nu va depăși 5 euro, potrivit stirileprotv.ro.
Vizitatorii cu vârste sub 25 de ani vor plăti doar 2 euro, în timp ce pentru locuitorii Romei intrarea va fi gratuită.
Introducerea acestei taxe reprezintă „o chestiune de bun simț”, a spus ministrul italian al Culturii.
Încasările din vizitarea Panteonului vor fi împărțite între Ministerul Culturii, care urmează să primească 70%, iar dieceza din Roma, restul de 30%.
Sumele rezultate vor fi unele importante, având în vedere că Panteonul din Roma atrage în fiecare an milioane de vizitatori.
Deocamdată nu a fost anunțată data de când se va aplica taxarea.