Senatorul Vergil Chițac a intrat în contact direct cu mai mulți lideri PNL, USR și PLUS Constanța, în cadrul negocierilor pentru candidatura la alegerile locale

Publicat: 13 03. 2020, 13:40
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Senatorul PNL Vergil Chițac a intrat în contact direct cu mai mulți membri din conducerea PNL, USR și PLUS Constanța, în cadrul unor întâlniri care vizau negocieri pentru candidatura acestuia la Primăria Constanța.

Unul dintre contacți este și deputatul Stelian Ion, care a precizat pentru g4media că s-a întâlnit în repetat cu Vergil Cițac și că la un moment dat a dat mâna cu acesta.

”M-am întâlnit cu Vergil Chițac în 21 februarie și încă o dată la Parlament, și chiar am dat noroc cu el, la audierea ministrului Predoiu pentru Guvernul Cîțu”, spune Stelian Ion.

Acesta a precizat că Bogdan Huțucă, șeful PNL Constanța,a intrat la rândul lui în contact cu Vergil Chițac și că a participat la negocieri cu membrii alianței USR-PLUS.

”Echipele de negociere pentru alegerile locale s-au întâlnit săptămâna asta, marți, ca să discute. Am negociat vreo trei ore. Erau Bogdan Huțucă, Vasile Delicoti și Septimiu Bourceanu de la PNL, Lucian Muflic și Sorin Iacob de la PLUS, și eu, Remus Negoi și Dumitru Caragheorghe de la noi, de la USR”, a declarat Stelian Ion.

Senatorul PNL Vergil Chițac a fost diagnosticat cu noul coronavirus după ce a participat la o Reuniune NATO la Bruxelles, în perioada 17-19 februarie. El este pacientul cu numărul 65 și și-a îmbolnăvit toată familia.

Astfel, au fost contaminați cu COVID-19 fiul său în vârstă de 34 de ani, soția sa de 56 de ani, precum și asistentul său personal, un bărbat de 51 de ani, pitrivit informațiilor transmise, vineri de Grupul de Comunicare Strategică.

Chițac era, încă de joi, suspect de infecția cu COVID-19, acesta nefiind prezent în Parlament la ședința în care ar fi trebuit să fie votat Guvernul Florin Cîțu.

Precizăm că în informarea transmisă de autorități nu a fost precizat faptul că este contaminat un senator al României.

Informația a fost confirmată însă de premierul interimar, Ludovic Orban, care a anunțat că întrega conducere a PNL, precum și membrii Guvernului vor intra în autoziolare timp de 14 zile după ce au intrat în contact cu parlamentarul depistat pozitiv.

”Tuturor membrilor Biroului Executiv și miniștrilor prezenți li s vor preleva probe pentru a fi diagnosticați.