"Venim aici cu gândul că scăpăm de nişte probleme şi dăm de altele". Pacienții, speriați de spitalul în care medicii au fost electrocutați în timpul operațiilor

Publicat: 16 08. 2016, 16:49
foto: oradeaindirect.ro

Pacienții care, dintr-un motiv sau altul, sunt nevoiți să ajungă la unul dintre spitalele din Capitală unde medicii au fost electrocutați în timpul operațiilor, sunt de-a dreptul speriați de această posibilitate, potrivit mediafax.ro.

"Mai întâi au fost infecţiile pe care oamenii le-au luat din spitale, acum doctorii se electrocutează în timp ce se ocupă de pacienţi. E grav dacă se întâmplă aşa ceva. Sunt cazuri rare, dar nu poţi să te simţi în siguranţă. Şi pacienţii pot păţi la fel. Aici s-a ajuns în 2016. Nu se fac investiţii serioase, toată lumea are impresia că merge şi aşa şi uitaţi unde se ajunge. Suntem deja bolnavi, nu avem nevoie de stres în plus. Ne-am internat cu gândul că ne facem bine sau ne mai lungim zilele. Stăm la mila Celui de Sus. Ar putea măcar să verifice aparatura mai des", a declarat un pacient pentru jurnaliștii de la sursa online mai sus citată.

"Când auzi de astfel de cazuri e normal să îţi fie teamă. Ar trebui să venim aici cu gândul că scăpăm de nişte probleme, nu că s-ar putea să dăm de altele. Aşa e la noi, până nu moare cineva sau până nu se întâmplă ceva grav, nu mişcăm un deget. Vina se pasează de la unul la altul până nu mai ştim nimic", a mărturisit un alt pacient.

De cealaltă parte, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că ai multe rapoarte au fost trimise către Ministerul Sănătăţii, care a anunţat, la rândul lui, că aşteaptă rezultatele controalelor dispuse în cadrul spitalelor unde personalul medical s-a electrocutat.

"Au fost înaintate rapoarte către minister, către autorităţile locale pe toate problemele pe care le-au găsit echipele de prevenţie ale pompierilor. Acolo unde au fost găsite probleme pe prevenirea incendiilor, riscuri, vulnerabilităţi, acolo aceste rapoarte au fost trimise la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la nivelul spitalelor. Bineînţeles, infrastructura are nevoie de foarte multe lucrări, foarte multe îmbunătăţiri şi acest lucru ştiu că este chiar în atenţia colegilor de la Ministerul Sănătăţii în acest moment", a precizat Arafat.