Vaslui: Un tânăr spânzurat de balustrada unui pod a fost salvat de la moarte de un polițist

Publicat: 14 03. 2018, 14:03

Un tânăr din Vaslui, în vârstă de 28 de ani, care s-a spânzurat de balustrada unui pod, a fost salvat de la moarte de un polițist aflat în timpul liber, agentul dându-l jos din ștreang și reușind să-l resusciteze înainte de sosirea echipajului de la Ambulanță.

“Tânărul, aflat în stare de inconștiență, a fost tras în sus de către polițist care apoi a început manevrele de resuscitare. Până la sosirea echipajului medical al Serviciului de Ambulanță, agentul George Ciobotaru a reușit să-l resusciteze pe tânăr”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Tânărul a fost transportat cu ambulanța la spital, în prezent fiind în afara oricărui pericol.