Vaslui: Un tânăr de 17 ani a fost bătut cu bestialitate de viceprimarul orașului Negrești (VIDEO)

Vaslui: Un tânăr de 17 ani a fost bătut cu bestialitate de viceprimarul orașului Negrești (VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din oraşul Negrești a ajuns pe patul de spital, după ce a fost bătut cu bestialitate de viceprimarul localităţii. Mai mult, băiatul povesteşte că totul s-a întâmplat sub ochii șefului Poliției Locale din Negrești, care în loc să intervină, s-a făcut că nu vede. Adolescentul s-a ales cu mai multe coaste rupte și maxilarul deplasat, iar medicii vasluieni susţin că va fi supus unei intervenţii chirurgicale.

Deşi apropiatii baiatului sustin ca primarul orașului Negrești, Vasile Voicu, a făcut presiuni asupra familiei băiatului, tatăl victimei a depus o plângere la poliţie.

„Veneam de la bunicii mei din sat de la muncă. Ei erau la un colţ şi urcam cu un prieten. Erau tot aşa 2 în stare de ebrietate mai jos, la deal, şi ăia i-au înjurat. Au zis că i-am înjurat noi, Domnul primar i-a dat 2 palme prietenului meu, domnul vice mi-a dat mie. Am reuşit să fug. Apoi într-un colţ mi-a mai dat câteva palme, vreo 2 pumni. Erau în stare de ebrietate”, a povestit băiatul.

Tânărul povesteşte că toată întâmplarea a vut loc de față cu șeful Poliției Locale din Negrești care, în loc să intervină, s-a făcut că nu vede nimic. Părinții tânărului au chemat ambulanța care l-a transportat pe acesta la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

De când băiatul a ajuns pe patul de spital, edilul PSD a încercat prin diverse mijloace să-i oprească pe părinții tânărului să facă plângere la Poliție, mai spun rudele baiatului. Apoi, mama băiatului a fost chemată de primar și a fost „rugată” să nu facă sesizare, deoarece familia ei va primi o garsonieră ANL. Mai mult, femeia a fost sunată și de starețul unei mănăstiri, care i-a cerut același lucru. Primarul din Negreşti nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctal de vedere cu privire la această întâmplare.

Vaslui: Tânăr bătut cu bestialitate de un primar

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”